luni, 16 mai 2016

Scurtă scrisoare pentru o lungă despărţire, de Peter Handke

Peter Handke, Scurtă scrisoare pentru o lungă despărţire, Editura Univers, 1998
trad. de Mariana Lăzărescu

           
        Personajul-narator, un austriac de 30 de ani, povesteşte despre călătoria sa în America pe care a întreprins-o după despărţirea de soţie. Fosta consoartă, o actriţă pe nume Judith, pare că îl urmăreşte şi, periodic, îi trimite scrisori-ameninţări cu moartea. În tot acest timp, protagonistul încearcă să se schimbe, să se de-personalizeze, însă singura metodă la-ndemână de detaşare este cufundarea în lectură, aceea care, dimpotrivă, îl aduce şi mai aproape de el însuşi prin identificarea cu personajele romaneşti:
„Ca atunci când o lectură îmi trezea pofta de a trăi imediat cele citite, marele Gatsby mă îndemna acum să mă preschimb. Am resimţit deodată o nevoie organică, asemenea unui instinct, de a deveni altfel de cum eram. [...] oricât îmi doream să fiu atent şi sincer cu cei din jur, evitam pe oricine venea în întâmpinarea mea pe trotuar, nefiind ahtiat să văd alte chipuri, plin de vechea mea scârbă faţă de tot ce nu-mi era propriu.“ (p. 16) Ba mai mult, lecturile îl fac să realizeze cu mândrie că, de fapt, nu vrea să se schimbe.
Până la urmă, Judith încearcă într-adevăr să-l ucidă, însă se răzgândeşte şi, ca prin minune, cei doi se întâlnesc într-o atmosferă caldă, alături de tovarăşul lor, nimeni altul decât regizorul John Ford. Hodoronc-tronc, ei hotărăsc să se separe amiabil. 
         Din cauză că eroul nu menţionează nici măcar un aspect pozitiv al fostei sale soţii, impresia e că ţi „se serveşte“ o poveste de dragoste exclusiv bazată pe ură sau pe ambiţii prosteşti, ceea ce o face prea artificială (prea trasă de păr). Tot neverosimilă ar fi şi opoziţia dintre maniera civilizată în care îşi expun ideile cei doi în finalul romanului-povestire şi isteria pe care femeia o afişează de-a lungul naraţiunii. De fapt, întreaga „aventură“ a despărţirii celor doi devine doar un pretext pentru expunerea unor credinţe ale autorului (ţinând cont că romanul de faţă ar fi autobiografic, aşa cum anunţă posfaţa) cu privire la diferenţa dintre firea egoistă şi nefericită a europenilor care contrastează cu aceea altruistă şi fericită a americanilor. În viziunea protagonistului, acest altruism şi această detaşare ale americanilor le-ar ştirbi simţul critic şi profunzimea gândirii:
„Am remarcat că în America nu văzusem până acum pe nimeni care să fi fost adâncit în ceva. Era de ajuns să percepi ceva anume, că-ţi şi îndreptai privirile de îndată în altă parte. Cine privea mai mult timp la un lucru lua numaidecât înfăţişarea unui atotştiutor. “ (136)
Pe scurt, titlul absolut fascinant, încântător, nemaipomenit s-a dovedit o capcană. Fiindcă speram să găsesc aici multă pasiune sau dăruire măcar din partea unuia dintre iubiţi, manifestată măcar la un moment dat. P.S. Sunt convinsă că Handke e un talentat şi subtil scriitor, înzestrat din plin cu simţul observaţiei (părere susţinută în special de lecturarea romanului Într-o noapte întunecată ies din casa mea liniştită), însă în această perioadă nu mi-a priit mie misoginismul protagonistului care, pe lângă bucuria de a trata cu violenţă iubita, declară:

„A fi împreună cu o femeie mi se pare câteodată şi acum o stare artificială, ridicolă, ca un roman ecranizat. Mi se pare exagerat când la restaurant comand eu de mâncare şi pentru ea. Când merg lângă ea, când stau lângă ea, am impresia că un mim face totul în locul meu, iar eu nu fac decât să-l imit.“(p. 28) 

2 comentarii:

  1. Hm, poate a avut un proiect prea ambitios - eu am numarat cel putin trei aspecte pe care le-a tratat frustrant (pentru tine, din cîte am înteles) de superificial: relatia cu cartile, problema cuplului si diferentele culturale (asta am dedus din recenzia ta, ca nu-l cunosc pe autor si cine stie daca-mi va pica vreodata în mîna :D)

    RăspundețiȘtergere
  2. Păi nici mie nu-mi pica vreodată, trebuie căutat într-adins! :P Cică ar fi un foarte bun scriitor austriac nu prea cunoscut în lumea largă, criticat şi lăudat de elite pentru intrasingenţa ideilor sale. La el acolo a făcut mare vâlvă în legătură cu un premiu literar (Heinrich Heine) - despre care scrie aici, in România Literară: http://www.romlit.ro/coresponden_din_germania_-_scandalul_handke_sau_dreptul_de_a_grei
    În general, mă atrag scriitorii scandaloşi, controversaţi, care te lasă năucit după ce i-ai citit, iar Handke ar fi unul dintre aceştia. :D

    RăspundețiȘtergere

Scrie ce-ţi trece prin cap :)