Bohumil Hrabal, O singurătate prea zgomotoasă, ed. Art, 2015
trad. de Sorin Paliga
Într-una din zile un coleg din cancelarie a vrut să ştie cine citeşte Hrabal (lăsasem pe canapea volumul care i-a atras atenţia). După ce şi-a primit răspunsul - care l-a impresionat plăcut -, a urmat un fel de duet menit să-l elogieze pe scriitorul ceh. Unul aprecia umorul inconfundabil, altul profunzimea ideilor, unul - naturaleţea, celălalt - erudiţia. Amândoi ne minunam de sfârşitul fabulos al scriitorului care şi-a găsit moartea după ce a căzut de la etajul al cincilea al unui spital în timp ce încerca să hrănească porumbeii. Între timp, o colegă şi-a făcut apariţia şi a vrut să ştie despre ce autor vorbim şi, mai ales, ce scrie el. Eu una m-am cam blocat, ce să-i spui unui om care nu l-a citit pe Hrabal despre cărţile lui, mai ales dacă întrebarea e pusă mai mult de dragul conversaţiei şi intuiţia îţi spune că aşteaptă un răspuns simplu şi clarificator. Mai ales dacă tu vezi în romanul său un poem scris în proză, mai ales dacă pentru tine Hanta (protagonistul) e mai mult o metaforă decât un personaj. Să-i spui că, pentru tine, Hanta e cititorul feroce şi creatorul, în acelaşi timp? Să-i spui că tu-l vezi în Hanta pe Bohumil Hrabal, deşi eşti conştientă că pentru o astfel de confuzie dintre autor şi personaj tu însăţi i-ai penaliza pe copiii de clasa a V-a? Ori să-i zici că Bohumil scrie despre miracolul lecturii, despre creaţie, despre cenzură, despre bucuriile şi dezamăgirile vieţii. Nu, ar fi prea complicat. Aşa că îi zici că e vorba de un om care, aflat într-un subsol înţesat cu tot feluri de tomuri, mânuia o presă hidraulică în scopul de a recicla cărţile.
Dar Bohumil nu e nici pe departe atât de simplu. De aceea, dacă ar exista un Dumnezeu al cărţilor care ar stabili intervalul de timp necesar fiecărei lecturi în parte, acesta ar fi de părere că Singurătatea prea zgomotoasă a lui Bohumil Hrabal ar avea nevoie de cel puţin 35 de ani - asta ca să fie el indulgent şi să nu zică 'o eternitate'.
Citate-bomboane (după expresia autorului însuşi):
"... înstrăinat şi însingurat, întorcându-mă de la muncă, păşesc în linişte şi într-o adâncă meditaţie pe străzi, trec pe lângă tramvaie, maşini şi pietoni într-un nor de cărţi..."
"...muncitorii de jos au migrat spre suprastructură, iar cei cu studii universitare lucrează ca muncitori. M-am împrietenit mai bine cu doi lucrători la canal, doi academicieni..."
"Cerurile nu sunt umane, iar omul care gândeşte astfel nu poate fi nici el uman."
"Să-i spui că tu-l vezi în Hanta pe Bohumil Hrabal, deşi eşti conştientă că pentru o astfel de confuzie dintre autor şi personaj tu însăţi i-ai penaliza pe copiii de clasa a V-a?"
RăspundețiȘtergereHa, mi-a placut asta :)